Din pacate e luni,
asta inseamna ca a inceput o noua saptamana de munca... dupa 12 zile de pauza neintrerupta. Da. M-am intors din concediu. In urmatoarele zile voi posta despre cum a fost, ce am facut si voi expune si o parte din cei 2G de poze facute in ultimele zile.
:)
Ati mai auzit pana acum de trenuri private?
Eu am vazut pentru prima data in viata mea pe tabela din gara care anunta plecarie scris tren privat-biletele se cumpara din tren. De atunci ma tot macina curiozitatea sa vad cum arata acel tren privat, cat costa biletul, si ce inseamna defapt TREN PRIVAT.
Asa ca impreuna cu Marius am hotarat sa facem o mica cercetare de teren. Voi veni cu mai multe informatii cand vom finaliza cercetarea.
Calatorie placuta!
Acum doi ani, cand am inceput sa merg cu trenul de la Bucuresti la Constanta, am spus ca o sa fie foarte distractiv. Fiind o persoana caruia ii place sa mearga cu trenul. Acum dupa atata timp, am realizat faptul ca mersul cu trenul nu este chiar atat de placut. 
Aproximativ jumatate de an, am parcurs drumul intr-o stare continua de plictiseala. Atunci am realizat ca o idee interesanta ar fi sa imi cumpar un laptop. Ar fi fost o modalitate mai interesanta sa imi ocup timpul pe care il petrec in tren. Si dupa o alta jumatate de am mi-am cuparat. Idee mi-a venit si de la alte persoane care isi carau laptopurile cu ei. Faptul ca tine bateria mai mult sau mai putin nu reprezinta un inconvenient, trenurile fiind dotate cu prize... .
Acum aproape totul este in regula. Imi iau unu, doua filme si nu ma mai plictisesc. Uneori mai scriu si articole pentru blog (de exemplu articolul asta a fost scris in tren).
In concluzie, nu mai mai plictisesc.
DAR, ca in fiecare situatie, trebuie sa fie si o parte proasta. Si asta este urmatoarea: Faptul ca foarte multe persoane au inceput sa isi ia laptopurile cu ei, prizele cu care sunt dotate trenurile nu mai sunt suficiente.
Asadar, multumim CFR pentru faptul ca ne ofera conditii aproape bune. Dar... as avea un sfat. Sa se adapteze in functie de clientii lor. Adica noi. Ideea lor este foarte buna, cu prizele in tren, dar sa deschida ochii si sa vada faptul ca a prins la public si ca acum este nevoie de mai mult .
P.S. Unele trenuri sunt dotate cu camere video (360 view). Dar totusi, nu cred ca ar strica niste prize in plus.
Este recomandat pentru o persoana sa 
bea cel putin
2 litrii de apa/zi.
Trecand peste miniintroducere voi trece direct la subiect. OTP Bank Romania le ofera angajatilor apa cu portia.
De ce? Pentru reducerea costurilor? Ca uita sa cumpere? De ce? Este si va fi o dilema pentru mine si pentru restul angajatilor insetati. Este bine ca vara a trecut si consumul e apa a scazut intr-o oarecare masura.
Aşa cum am mai scris într-un alt articol, îmi place marea la nebunie. Dar articolul ăsta nu are că subiect principal marea.
Într-un weekend am mers cu Marius pe faleză, îmi era dor să văd marea. Şi cum am căpătat un defect profesional (incurabil), oricunde merg sunt cu ochii în 4 să văd ce şi cum in ceea ce priveste marketingul, diverse subiecte pentru blog, etc. Când ne intoceam din portul Tomis am văzut într-o parcare o maşină care oferea servicii de transport mobilă persoanelor care îşi schimbă locuinţa. Nimic deosebit până când le-am citit sloganul. Mi s-a părut, şi încă îmi se pare, foarte interesant, adaptat exact pentru zonă în care îşi oferă serviciile. 
Sloganul (după cum se vede şi în poză) sună cam aşa: "Mutam şi Marea Neagra"
Nu ştiu cât de mare sau cât de importantă este firmă respectivă, dar ştiu că cineva se preocupă de imaginea companiei, lucru ce ar trebui să le deschidă mintea mai multor persoane.
Hahaha... am pus un pariu cu Marius că dacă îşi pune AdSense nu va ajunge prea departe. Am avut şi eu şi cele mai predominnate reclame erau cele cu fisuri anale şi măriri ale penisului. Nu am scris în viaţă mea despre aşa ceva. El a spus că va avea reclame legate de articolele pe care le scrie.
Nu îmi aduc bine aminte bine sau el chiar nu a scris despre EPILARE DEFINTIVA????
Am făcut şi poză, ca şi dovadă. :D
În concluzie: AdSense sucks!:)
Azi am avut o zi oribilă. După un weekend nedormit azi m-am trezit la 7 să mă duc la serviciu. Abia am reuşit să mă mobilizez. 
Nu m-am abătut de la nici o regulă, aşa cum am mai scris "sufăr" de rutină.
Afară era îngrozitor de frig, dar asta nu reprezenta un obstacol în calea mea spre sediu. Pot să spun că am avut şi un strop de noroc, am pris autobuzul în staţie şi astfel nu am mai fost nevoită să merg pe jos până la metrou (10 minute). Am ajuns la metrou, era foarte cald şi bine.
Totul a decurs normal până înainte de Piaţa Victoriei (staţia unde trebuia să cobor). Atunci am simţit că se întâmplă ceva cu adevărat rău.
Sunetul se auzea din ce în ce mai încet, vedeam în ceaţă şi simţeam cum începe să mă doară tot corpul. Se întâmpla inevitabilul. Îmi venea să leşin. Am scos repede din poşetă "biblia resurselor umane" (codul muncii) sperând că mă va salva şi de data asta, făcându-mi puţin aer. Degeaba. În jurul meu abia că se mai auzeau vocile mulţimii. Mă grăbeam spre suprafaţa unde speram că dacă voi ajunge, frigul mă va face să îmi revin. Prea târziu. Abia îmi mai controlam picioarele. Mai aveam puţin şi îmi pierdeam cunoştinţa. Am decis să mă aşez pe un scaun, undeva, oriunde. Dar nu era nici un scaun prin apropiere. Am continuat să merg. Simţeam că nu mai rezist aşa că m-am lăsat pe vine într-un loc mai retras. Nu ştiu cât am stat acolo, dar când mi-am recăpăta simţurile m-am ridicat sperând să ajung mai repede la suprafaţă.
Atunci s-a întâmplat un miracol. Puţin mai încolo de locul unde mă oprisem să îmi revin m-am întâlnit cu un coleg de serviciu (pe care nu îl cunoşteam). M-a recunoscut el după umbrela pe care o avem toţi angajaţii din partea companiei.
M-a întrebat dacă mă simt bine, i-am răspuns că mă simt îngrozitor de rău şi s-a oferit să mă conducă până în birou.
Ajunsă la suprafaţă, umire, m-a simţeam la fel de rău. De la metrou până la birou sunt cam 7 minute de mers pe jos. În drum este o farmacie, am oprit să îmi cumpăr ceva care să mă facă să îmi revin, dar culmea, farmacia era închisă. Eram la jumătate de drum de sediu. Ne-am continuat drumul.
Colegul meu mi-a spus că se va duce el la o farmacie undeva mai departe. Nu am răspuns nimic. Nu eram în stare. Am ajuns la birou, m-am aşezat pe scaun şi am încercat să îmi revin.
Nu reuşeam. M-am dus până la baie şi m-am uitat în oglindă, eram albă ca varul (mai albă decât sunt în general-deci se poate).
Am mai stat puţin şi mi-am revenit parţial.
Nu mă aşteptam să se întoarcă colegul meu. Dar s-a întors. Mi-a luat pastile şi ceva de mâncare.
I-am mulţumit şi m-am aşezat din nou la birou.
După zece minute. Am realizat ce s-a întâmplat. Am întâlnit un om remarcabil.
Astfel de oameni, care sunt dispuşi sa ajute, oricând, fără nici o obligaţie sunt rar de găsit, poate chiar pe cale de dispariţie.
Prin intermediu acestui post, tin sa ii mulţumesc si sa trezesc fiecare din noi acea latura pe care a arătat-o si colegul meu azi.
Pe 17 plecăm în concediu. În sfârşit. Plecăm în Grecia. Este prima noastră ieşire (în afară de Bulgaria unde am spus că nu voi mai merge niciodată).
Habar nu am unde mergem. Marius s-a ocupat de tot. Eu vreau doar să mă relaxez. Mă aşteaptă un an greu. Un job full time şi faptul că sunt în ultimul an la facultate necesită un concediu înainte.
:)
P.S. Ne întoarcem pe 25. Aşa ca numărul articoleleor postate se va diminua. Încerc să îmi scriu de acum articolele pentru a mă putea bucură de timpul liber pe care îl am la dispoziţie în concediu.
Din Martie 2008 am aparat dentar. În primele luni am fost foarte complexată de faptul că SE VEDE. Acum mi-a trecut. Şi prin intermediul postului ăsta ţin să informez diverse categorii de persoane că:
1. Nu este nimic extraordinar prin faptul că ai aparat dentar. (Înseamnă că te preocupa sănătatea ta dentară)
2. O persoană îşi pune aparat dentar atunci când are nevoie. (Răspuns pentru intrebarie (deloc puţine) DE CE ŢI-AI PUS APARAT DENTAR??????
3. Un aparat dentar nu este chiar ieftin (ca un preţ rotunjit pot să spun că este cel puţin 1000 euro - fără costurile adiţionale)
4. Pentru alte lămuriri consultaţi un medic ortodont.
Zâmbiţi vă rog. :)
Nu ştiu dacă există vreun şofer "experimentat” care să nu fi înjurat/claxonat/înjurat/injurat instructorul/elevul atunci când s-a întâlnit cu o maşină de ŞCOALĂ în trafic. 
Prin urmare, o pare dintre instructorii mai preocupaţi au pus în practică tot felul de strategii care să îi facă pe acei şoferi "experimentati” să nu mai abuzeze de vechimea lor în şoferie.
Am făcut poză asta în Constanţa pe Bulevardul Mamaia.
P.S. Poza reprezintă doar un exemplu din multe altele pe care nu am reuşit să le fotografiez.
Later edit: Pentru cei care nu au facut scoala inca, cunosc doi instructori foarte buni. Atat ca profesori, cat si ca pret. Pentru detalii ma puteti contacta pe mail.
Weekendul ăsta mă duc la nuntă. Se căsătoresc nişte prieteni de familie din parte lui Marius. Voi fi domnişoară de onoarea iar el, bineînţeles, cavaler de onoare. Pe lângă asta, părinţii lui Marius vor fi naşi. Asta inseaman că? Va trebui să ne dăm tot interesul. DAR habar nu am până în ziua de azi cu ce se ocupă o domnişoară de onoare.
Mai am o prietenă bună (Andra) care se va căsătorii anul viitor, şi voi fi şi domnişoară ei de onoare. Până acum mi-a dat o serie de linkuri în care scrie despre ce trebuie să facă o domnişoară de onoare. Nu am reţinut nimic. :) Vom vedea.
Oricum ideea este următoarea. Sâmbătă asta o să fie noapte albă.
Later edit:
A trecut nunta. A ieşit super. Am aflat ce înseamnă să fi domnişoară de onoare. Nu e chiar atât de greu. Am căpătat experienţă pentru nuntă Andrei.
Am furat şi mireasa. Din păcate în Mamaia toate cluburile erau închise şi cât ne-am plimbat să găsim ceva deschis a trebuit ne intorcem ca se facuse prea tarziu.
Pe 15 septembrie începe şcoala. Şi se vede. Oraşul se aglomerează din ce în ce mai mult. Lumea se întoarce din concediu, elevii/studenţii se întorc la cursuri. Toate astea duc la aglomeraţie în metrou, pe străzi, etc.
Foarte evidentă este aglomeraţia de pe stazi. Dimineaţa de exemplu, nu mai este nevoie să îmi pun ceasul să sune, mă pot trezi cu uşurinţă de sunetul claxoanelor.
Apropo de aglomeraţia de pe stazi, din intersecţii şi aşa mai departe, am citit într-o revistă o soluţie pentru cei care sunt prinşi în trafic. In colaborare cu un provider de internet, să se monteze în fiecare intersecţie câte un hot spot, pentru că şoferii dotaţi... chiar şi pasagerii dotaţi... cu laptopuri să îşi poată petrece timpul într-un mod mai plăcut.
O idee interesantă...de reţinut.
Am luat parte la un eveniment foarte fericit dintr-o familie de ... persoane care sunt de la tara... A fost minunat. Stateam pe peron si asteptam metroul cand in spatele meu am auzit:
"Aici e Gara de Nord?"
Nici un raspuns.
M-am intors si am vazut 3 persoane (doua femei si un copil) care se uitau spre scarile rulante (cu putina teama intr-adevar). Primul care a avut curajul sa urce a fost copilul, care din inconstienta nu vedea "PERICOLUL". Cand la un moment dat se aude un tipat: 
"ANDREIII ai grija, astea sunt scari rulante!!!"
Copilul mai avea putin si ajungea sus, in timp ce prima femeie a reusit sa "se suie" pe scarile rulante, dupa care a exclamat:
"Hai ca am reusit!"
A doua femeie era inca jos, si la incurajarile celei mai curajoase, si-a luat inima in dinti si a reusit si ea.
Mi s-a parut incredibil. Cum sa iti fie frica de niste scari rulante? Ok.. nu ai mai vazut in viata ta scari rulante, se intampla, dar sa iti fie frica sa urci cu ele? Mai erau si femei in toata firea.
Atunci s-a trezit in mine un sentiment puternic de parere de rau pentru tara asta si pentru o mare parte din locuitorii ei.
Trecand peste scarile rulante, imi imaginez ca sunt alte 373764276 de lucruri de care nici nu au auzit in viata lor.
Si ne intrebam de ce nu evoluam. Pai... e simplu... pentru ca nu suntem educati.
Pentru ca educatia primita este de a asculta manele, de a arunca hartii pe jos, de a vorbi vulgar ca asa e smechereste.
Ca tot vorbeam despre viata mea care a inceput sa fie dominata de rutina... Am spus ca am incercat sa observ cu mai multa atentie ce se intampla in jurul meu. Asa ca … un lucru pe care l-am observat de curand si care are foarte mare legatura cu marketingul este… legat de persoanele care impart pliante (la metrou in special). In fiecare dimineata (si in fiecare seara) cand ma duc la munca (respectiv cand ma intorc de la munca), la metrou sunt tot felul de persoane care impart tot felul de pliante. Am incetcat sa fac un fel de analiza asupra lor... si ... am observat ca ... munca lor este inutila. Degeaba stau personajele alea in fiecare zi ... in soare, in frig etc. ... sa termine rucsacul plin cu pliante pe care il au de la firma cu care colaboreaza, daca ei nu inteleg faptul ca a imparti pliante nu este un simplu gest, un simplu job. Reprezinta o strategie de marketing, care pe langa faptul ca promoveaza compania.... creeaza si o imagine a companiei, a persoanelor cu care vor colabora in viitor clientii, si multe altele.
Obisnuiesc sa iau mereu pliantele de la persoanele care mi le ofera, indiferent de situatie, moment al zilei, etc. Am luat ieri de exemplu un pliant de la o banca. Persoana care mi-l oferea era un barbat nu foarte tanar dar nici foarte in varsta, imbracat in costum, cu atitudinea perfecta pentru ce facea. La cateva secunde distanta, am luat un al pliant (cu meniul unei pizzeri) de la un barbat in varsta, cu o tinuta total neadecvata, setat (impreuna cu prietenii care il insoteau) pe o categorie de glume pe care le consider foarte proaste.
Acum.. ca o concluzie, ce imagine mi-a creat banca respectiva... si ce imagine mi-a creat pizzeria respectiva?
Toata lumea stie ca persoanele care impart pliantele nu sunt aceleasi cu persoanele care lucreaza in cadrul companiei ( nu de fiecare data), dar oricum imaginea de companie superficiala este creata atunci cand persoanele de la care iei informatia despre compania respectiva sunt superficiale.
Voi ce parere aveti despre firmele care angajeaza cele mai nepotrivite persoane sa imparta pliante?
De vreo doi ani cam asa in viata mea s-a cam instalat rutina. Si de ceva timp ma tot gandesc ce sa fac ca sa scap de ... rutina. Am hotarat ca incerc prin a scrie pe blog. Ok... scriu pe blog... dar ce? Am tot avut discutii cu diverse persoane care imi recomandau sa scriu orice (adica ce orice?), sa scriu lucruri amuzante (ca astea se vand), sa scriu despre IT&C (omg... daca m-as pricepe poate as scrie...). Am inceput sa scriu pe blog, mai rarut ca nu gaseam acel orice despre care mi se spunea, nici acel lucru amuzant care a fost vazut de toata lumea de cel putin 42768732642 de ori (de It&C nici nu mai pomenesc). Si am scris.... am scris, pana cand au inceput sa vina ideile. Niste idei mai mult mai sau putin tari (aviz celor care le considera slabe) dar care pe mine ma fac sa scriu si mai mult, sa uit de rutina si de faptul ca sunt singura la Bucuresti si ca nu am timp de nimic.
Faptul ca am inceput sa scriu pe blog mi-a schimbat intr-o oarecare masura modul de viata. Inainte mergeam pe strada la fel cum merg toti bucurestetii (cu gandul in traista, fara sa le pese de cei din jur si probabil nici de ei), dar acum fiecare pas pe care il fac poate inseamna un articol nou, ceva din care sa pot invata, ceva care ma poate impresiona. Faptul ca scriu pe blog m-a facut sa fiu mai activa. Sa imi doresc sa merg si acolo ... si acolo...
ca poate scot un articol bun.
Imi place sa scriu... repet.. scriu de placere... chiar daca pentru unele persoane este o pierdere de timp. Si nu o sa ma opresc prea curand.
Eu scriu.
Am luat decizia de a nu mai folosi AdSense pe blogul meu. Initial vroiam sa castig si bani prin intermediul blogului. Dar a trecut ceva timp si am realizat ca ceea ce fac.. fac din placere. Si nu ma intereseaza foarte mult sa castig bani de pe urma asta.
Poate la un moment dat voi pune niste bannere gratuite (cel mai probabil).
Asa ca: Adio AdSense! :)
Later edit: Se pare ca Marius se incumeta sa incerce AdSense-ul. Sa ii uram succes. :)
